Luna

O, lună caldă de ai vrea, şi sufletul poţi să-l patrunzi

De-acol de sus cum stai şi-aştepţi, atâtea taine ne ascunzi.

Tu ştii iubirile ce-au fost, tu le-ai păstrat, se poate

Căci raza-ţi albă când o văd, le simt parcă pe toate.

Acum... şi nici măcar acum, nu ştiu ce-nseamnă a iubi

Acum, şi orice timp prezent, îmi dă fiori, o, de ai ştii

Şi de-ai mai ştii c-această lună, ce vrea să scrie-o carte

Nu poate sta la nesfârşit, şi pleacă-n altă parte...




Stan aida

Am un Tata care nu ma lasa niciodata singura, vine cu mine chiar si la scoala. Am un Tata caruia Ii simt iubirea, fara sa trebuiasca sa imi scrie "Te iubesc", doar odata pe an, pe felicitarea de ziua mea. Am un Tata cu care sa adorm, si caruia sa Ii spun "Buna dimineata". Am un Tata pe care nu-L ascult aproape niciodata, si totusi imi da tot ceea ce Ii cer. Tatal meu ma trage inapoi pe cale, fara sa ma doara, atunci cand o iau pe un drum gresit. Tatal meu imi vorbeste in fiecare zi, chiar daca eu nu il aud de fiecare data. Tatal meu e Regele. Tatal meu e DUMNEZEU!

Stau intins cu ochii inchisi si ma fac ca visez. Imi ascult gandurile si sunt surprins pana unde poate sa-mi scotoceasca mintea, de la evenimente apropiate la intamplari fara importanta de mult trecute pe care credeam ca le-am uitat, cand de odata se naste in capul meu un fir de idee:

"Ce-ar fi daca... daca m-as trezi acasa, da acasa, ca si cu am visat si de fapt alta e realitatea. Daca in urmatoarea clipa ma strigaa unul din voi si trebuie sa raspund ce fac ?! Va trebui sa raspund si sa intru in lumea mea, adica acum gandesc si visez si apoi ma trezesc acasa. Ce-ar fi !? Ar fi misto ! M-ar trezi, apoi as lua ceva pe mine si manusile, as iesi afara sa ne jucam cu zapada, da stai asa, de unde stiu eu ca e zapada, poate nu e iarna. Ba stai asa ca visez, visez da eu unde sunt ori doar gandesc?

Cred ca ceva nu e bine in toata treaba asta, unde e timpul meu de cand m-am intins in pat pana acum, cine a indraznit sa mi-l fure ?"

"Nu, nu asta e problema, problema e gandesc ori visez ?"

... deschid ochii si ma vad scriind, da pe mine , sunt batran si fac asta ca pe un mare si ultim efort doar asa ca sa nu raman dator fata de mine, mi-am vazut visul cu ochii si acum pot sa indoi timpul. Da, sunt batran si ma gandesc la mine cand eram doar un fir de iarba. Ce-a fost intre mine si Mine, acum nu mai conteaza, stai asa cum nu mai conteaza, viata mea unde e ?

" Vreau sa deschid ochii sa intru in lumea mea, nu mai pot ! Cred ca pot daca ma concentrez, dar mi-este frica ca nu stiu unde o sa ma trezesc.

Of... ce bine era in lumea mea ca n-am facuto eu, acolo e undeva departe, acolo aveam si eu ce-i al meu, si stiam ca timpul nu ma pacaleste si merge intr-un singur sens, acolo parca toata lumea era facuta pentru mine, chiar daca ne faceam toti ca nu e asa, ei credeau ca eu nu stiu... mereu, timp... de ce...eu.......

Hai ma, ce faci? Nu vii odata? aud un glas parca din alt grai.

Ma zburlesc putin, imi intind aripile gata sa zbor si-i raspund "visam ca sunt om, ca ma plimb in timp. Da bine ca m-ai sculat ca tare nasol era.

Ne-am luat zborul amandoi spre un varf de pom, sa vedem de acolo unde o sa mergem, ca doar de-aia suntem pasari, sa zburam unde vrem nu sa gandim sau sa visam !!!

criza...?

E o chestie interesanta, am gasito pe un site.:)

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor însoţit de secretarul lui. A bătut la prima poartă întâlnită în cale şi i-a spus proprietarului: „Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe (verzi!). Dacă îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede la balta din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului şi a încasat cei 10 euro. Apoi le-a povestit vecinilor ce afacere bună a făcut el. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.

După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: „Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro.”
Ţăranii, bucuroşi nevoie mare, au dat fuga la baltă, au cules câte broscuţe au putut şi i le-au predat investitorului, primind fiecare câte 20 de euro pe bucată. După alte câteva zile, acesta s-a întors acasă la el şi l-a lăsat pe secretarul său să mai adune broscuţe încă două săptămâni. Înainte de a pleca, le-a spus: „Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent la mine acasă ca să mă ocup de afaceri. Vă promit însă că la întoarcere, am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata.” Şi a plecat, în uralele sătenilor.

A doua zi, secretarul investitorului i-a adunat pe sătenii şi le-a ţinut următorul discurs: „Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni şi vă va plăti câte 60 pe euro de broscuţă. Daca vreţi, eu vă pot vinde înapoi broscuţele pe care mi le-aţi dat, pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60 şi veţi câştiga astfel câte 25 de euro. Profitul vostru va fi frumuşel şi fără niciun efort. Ce spuneţi?”

Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei curând. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat care pe unde a putut şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Secretarul investitorului a luat banii şi s-a făcut nevăzut. Iar sătenii au rămas cu broscuţele, cu banii daţi şi cu datorii la creditori.

Oare asa e si cu criza economica actuala??